Manastirea Dealu este situata la nord de Targoviste si este unul dintre cele mai importante monumente religioase din tara si printre cele mai vechi din judet, existand probabil din vremea lui Mircea c
A fost reconstruita in secolul 19 pe locul bisericii construite intre 1515-1518 de catre Neagoe Basarab, domnitorul de al carui nume se leaga mutarea scaunului mitropoliei de la Curtea de Arges la Tar
Mitropolia din Targoviste a fost unul dintre cele mai impresionante edificii religioase ridicate in Tara Romaneasca in Evul Mediu.
Constructia a fost inceput in timpul domniei lui Radu cel Mare (149
Constructia edificiului a fost efectuata pe baza dovezilor arheologice si arhitecturale Biserica Alba apartine sfarsitului secolului al XVI-lea si inceputului secolului urmator.
Biserica a suferit t
Din stapanirea domneasca, “Casa coconilor” a ajuns catre sfarsitul secolului al XVII-lea in cea a lui Scarlat Hiotu, apoi a fiului acestuia Nicolae Hiotu care a lasat-o mostenire sotiei dupa ce a
Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor.
Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre
acest site.